top of page
Writer's pictureTech Week

GREEN BY ALLVIEW

În cei 20 de ani de activitate, am învațat să ne reinventăm, să fim într-o continua căutare a evoluției, să ne adaptăm tendințelor manifestate la nivel global, să avem viziune și să încercăm să transformăm orice amenințare și provocare într-o oportunitate, pentru a crea premisele unei creșteri sustenabile.


Anul acesta, strategia noastra are în vedere atăt dezvoltarea pe segmental principal de business, vanzarea de dispozitive electronice, cat și pe dezvoltarea proiectelor din strategia “Green by Allview”. Aceasta este compusă din trei divizii : Allview ERA Health, Solar Energy și Visual EV Distribution, care sunt gândite ca un întreg “Omul, casa și mașina”.


Astfel, ne aliniem tendințelor pieței și plănuim să integrăm numeroase proiecte cu impact puternic asupra naturii și mediului înconjurător (reducerea risipei alimentare, încurajarea consumului de alimente locale, utilizarea energiei verzi, eliminarea consumului de combustibili fosili) pentru a asigura un viitor durabil.


„În lumea de astăzi, inovația nu se întâmplă doar în laborator, ci trebuie să aibă loc în viețile și casele fiecăruia dintre noi. Utilizatorii au oportunitatea de a-și adapta obiceiurile, pentru a oferi următoarei generații o lume care merită moștenită, iar la Allview, luăm această responsabilitate foarte în serios.”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.


Allview ERA Health, prelansată în prima parte a acestui an, este primul asistent personal de nutriție, care oferă rețete personalizate în funcție de necesarul utilizatorilor de vitamine și minerale, suplimentar față de necesarul de macronutrienți. Prin interconectarea aplicației Allview ERA Health cu cântarul inteligent Allview ERA, utilizatorii vor beneficia de un feedback mult mai rapid și relevant, pe lângă introducerea manuală, corelat cu evoluția datelor compoziției corporale.r Aplicația prezintă o serie de elementele de noutate și inovație, datorită modului inteligent de ajustare continuă a nutrienților din rețetele recomandate, pentru atingerea rapidă a obiectivelor, dar și procesului de monitorizare a evoluției compoziției corporale furnizate de cântarul Allview ERA.



La finalul lunii mai, am anunțat intrarea pe piața energiei regenerabile prin proiectul „Solar Energy”, propunandu-le consumatorilor atât panouri solare, cât și kit-uri complete (On-grid, Off-grid și Hybrid) care se pot configura online, potrivit nevoilor fiecăruia.Oferta comercială îmbină panouri solare cu putere de 455W, cu o serie de soluții personalizabile în funcție de anumite particularități, precum: necesarul de consum al utilizatorilor, aria geografică în care locuința este amplasată, dispunerea proprietății raportat la punctele cardinale, structura acoperișului, dar și alte elemente. Consumatorii pot opta atât pentru achiziția independentă a panourilor, cât și pentru montajul kit-urilor și asistență specializată înainte de demararea proiectului, astfel încât să beneficieze de rezultate optime din punct de vedere energetic.



Iar in iunie 2022 am anunțat deschiderea unei noi divizii în cadrul proiectului „Solar Energy”, denumită Allview Industry, divizia prin care oferim kit-uri fotovoltaice cuprinse între 200 kW și 1MW, pentru sectorului industrial și comercial: fabrici de producție, depozite, supermarket-uri, clădiri de birouri, hoteluri, spitale și școli. Noile kit-uri sunt preconfigurate sau se pot configura în funcție de necesarul de consum al utilizatorului industrial, compania oferind clienților proiecte complete, de la consultanță până la montaj și servicii de întreținere. În plus, în urma serviciilor de consultanță, Visual Fan poate genera clientului atât oferta tehnică, cât și cea comercială pentru accesarea fondurilor PNRR.


Noua companie, Visual EV, distribuie momentan modelul SUV Skywell ET5, cu o autonomie de 400 km mixt (WLTP), un spațiu interior extrem de generos și bine compartimentat, sistemul automat de asistență la conducere – L2.5, dar și numeroase opțiuni și elemente inovatoare incluse în varianta de bază ce aduc siguranță, dar și un plus de confort, menite să transforme condusul și simpla deplasare cu mașina într-o călătorie în viitor.



Skywell ET5 este disponibilă în 2 variante Premium și Luxury, iar clienții au la dispoziție opțiuni de personalizare a culorii caroseriei (Midnight Blue, Metallic Grey, Pearl White) și a designului interior (Fusion Design - Black Leather Seat, Grey interior sau Royal Design - Brown Leather Seat, Brown interior), iar persoanele care doresc să descopere mașina în perioada următoare se pot înscrie pe site-ul www.visualev.ro la realizarea unui test drive.

Dispunem de know-how-ul și toate premisele pentru a urma cu succes strategia de creștere asumată, acționând pe o piață aflată într-o continuă evoluție - indiferent de perturbările manifestate la nivel global.

52 views0 comments

Comments


bottom of page