ClusterPower a inaugurat anul acesta primul centru de date de mari dimensiuni din Romania in interiorul unui campus de tehnologie care include cel mai puternic supercomputer dedicat solutiilor de inteligență artificială din regiune.
Campusul vine cu soluții digitale de ultimă generație menite să crească economia locală, să atragă specialiști IT&C din regiune și să crească competitivitatea României în domeniu.
Mai jos, CEO-ul Cluster Power ne vorbește despre stadiul în care se află universul digital din România și despre ce mai avem de îmbunătățit în viitor.
Există un decalaj semnificativ între statele Uniunii Europene în ceea ce privește competitivitatea economiei digitale. România beneficiază de capital uman talentat în IT, însă insuficient numeric astfel încât să sprijine implementarea tuturor proiectelor.
Pe de altă parte stăm foarte bine la zona de conectivitate, cel puțin în mediul urban. Întreprinderile românești nu profită pe deplin de tehnologiile digitale ( de ex. schimbul electronic de informații, platformele de comunicare socială, volumele mari de date și cloud). Referitor la serviciile publice digitale pentru cetățeni și întreprinderi, utilizatorii de servicii de e-guvernare și formularele precompletate, România se clasează pe ultimul loc.
Proiectul Cluster Power răspunde la multe dintre aceste provocări și contribuie la reducerea decalajului existent. Practic provocarea pe care o avem in fata este și o mare oportunitate de a contribui la dezvoltarea unei piețe în continuă expansiune. Am construit un campus tehnologic certificat Tier III de Uptime Institute, cu propria producție de energie, folosind o tehnologie inovatoare CCHP (combined heating-cooling-power), care va ajunge pana in 2025 la 200 MW și un număr de 5 datacentere, din care unul este deja funcțional.
Serviciile noastre , de la colocare la cloud și AI PAAS, se bazează pe echipamente de ultimă generație, și au fost gândite ca un pachet end-to-end ce deservește întregul proces de digitalizare. Astfel, punem la dispoziție o infrastructura de mare putere și soluții inovatoare, care stau mereu la baza realizării proiectelor transformatoare majore. Pe de alta parte avem si extindem constant un ecosistem de parteneri care optimizează componenta de resurse umane a proiectelor, aduce expertiza noua la nivel local și generează transfer de know-how.
Unde se situează producția de digital și consumul de digital?
Într-o lume bazată pe tehnologie, interesul consumatorilor pentru conținut digital a crescut constant în ultimii ani. Potrivit rapoartelor, în medie, în fiecare minut, 456.000 de tweet-uri sunt postate pe Twitter, 46.740 de imagini sunt postate pe Instagram, în timp ce 4.146.600 de videoclipuri sunt vizionate pe YouTube.
Volumul de date crește exponențial, nu doar ca urmare a căutărilor și uploadurilor, dar si ca urmare a e-mailurilor, textelor și mesajelor pe care le transmitem zilnic. În fiecare minut sunt făcute 990.000 de Tinder Swipes si sunt transmise 16 milioane de mesaje text. În fiecare minut se trimit, de asemenea, 156 de milioane de e-mailuri, în plus fiind primite 103 milioane de e-mailuri spam în acest interval scurt de timp. De la muzică la imagine, prezența noastră digitală este în continuă creștere iar cu smartphone-uri care vin cu o cameră inclusă, toată lumea continuă să genereze conținut. 90% din datele produse pană acum au fost produse în ultimii 2 ani!
Iar evoluția pare să se îndrepte către o dublare a volumului de date la fiecare 9 luni, este deci evident că avem nevoie de infrastructură de stocare și procesare a unei părți din acest volum de date, lucru pe care Cluster Power il poate oferi astăzi în România, într-un mod scalabil și sigur.
Cum trecem la nivelul următor în transformarea digitală?
În primul rând este important să stabilim care este nivelul următor. La nivel global, evoluțiile recente indică faptul că un următor pas este utilizarea inteligenței artificiale scalabile atât pe orizontală cât și pe verticală în cadrul unei organizații (fie ea privată sau publică).
Nu e neapărat singurul următor pas, evoluția este mai degrabă în paralel, pentru că ne putem uita și către zona de comunicații (de exemplu 5G) sau tehnologie cuantică pentru a evalua ce urmează. La nivel național, lucrurile stau puțin diferit, pentru că avem un decalaj de recuperat, pentru că încă nu am ajuns la un nivel ridicat de adopție a tehnologiei de tip cloud (13% din intreprinderile românești față de 26% media UE).
Până acum nu exista în România o infrastructură de mare putere care să dea comunității IT oportunitatea de a-și crea propriile soluții flexibile și scalabile, prin intermediul căreia să poată accesa piețe globale.
Odată cu finalizarea recentă a primului nostru datacenter, astăzi comunitatea de IT are posibilitatea, de exemplu, de a-și crea propriul cloud, unde să își integreze aplicațiile și de unde să poată să își deservească clienții fără ca datele să părăsească România. Și pentru că ne dorim ca România să ajungă la același nivel de dezvoltare, am instalat o infrastructură pentru inteligență artificială care pune la dispoziția clienților o putere de procesare de zeci de petaflops, construită conform unei arhitecturi de referință care include procesare DGXA100 de la Nvidia, storage Netapp și networking Infiniband Mellanox – similară cu tehnologia utilizată pentru dezvoltarea vaccinului Pfizer și cu cea pe care Facebook o folosește în datacenterul său.
De asemenea, ne concentrăm pe crearea unui centru de excelentă în inteligență artificială și a unui ecosistem de parteneri prin intermediul căruia să contribuim la crearea de soluții inovatoare pentru probleme globale. Practic, prin serviciile pe care le oferim, clienții noștri au acces la toate instrumentele de care au nevoie pentru a își optimiza și crește businessul cu ajutorul tehnologiei, de a face următorii pași în transformarea digitală.
Cum arată transformarea digitală a consumatorului post-pandemie?
Conform platformei Digital Commerce 360, pandemia a dus la o accelerare bruscă a mediului online (comparativ cu 2019, cumpărăturile de produse agro-alimentare au crescut cu 30% la nivel global), la o digitalizare forțată a anumitor servicii publice și chiar la eliminarea unor elemente birocratice (cum ar fi suspendarea contractelor de muncă și depunerea cererilor pentru șomaj tehnic).
De asemenea, Camera de Comerț Americană a declarat că pandemia a declanșat o explozie a interesului pentru sectorul medical și al întregului concept de wellbeing prin intermediul platformelor on-line tendință care se va resimți ani buni de acum încolo. Revenim la subiectul infrastructurii și al soluțiilor scalabile: creșterea bruscă a consumului de online s-a suprapus cu o criză pe piața echipamentelor IT și a generată o nevoie bruscă, un spike, de mult mai multe resurse hardware și software.
Campusul tehnologic ClusterPower reprezintă una dintre soluțiile care ajută companiile să se adapteze rapid în astfel de situații, prin capacitatea sa de a customiza și a furniza rapid infrastructura și platforma de servicii de care au nevoie.
Comments