Ce se întâmplă când arta întâlnește tehnologia

  • By Tech Week
  • Mar. 19, 2019

Tehnologia influențează fiecare aspect al vieții noastre de zi cu zi, așa că nu ar trebui să ne mire că  nici arta nu a scăpat de efectele evoluției. Ar fi ușor să credem că evoluția tehnologică este un sprijin recent al celor cu spirit creativ. În realitate, progresul și-a făcut mereu simțită prezența în aceste arii, iar destinele celor două domenii s-au împletit de multe ori. Ce va aduce viitorul? Indiciile stau în ultimele trenduri, pe care artiștii nu se sfiesc să le înglobeze în operele lor.

 

Cum transformi fotografiile în artă, cu un smartphone

 

Ar fi un adevărat truism să spunem că un smartphone este un device foarte util Aproape universal în polivalența sa, de-a dreptul indispensabil în unele situații, telefonul ne este astăzi asistent personal. Totuși, există un potențial al acestui gadget pe care puțini dintre noi îl conștientizează la maximum. Poți face mai mult decât simple fotografii cu un telefon mobil? Pot ele să fie luate în considerare drept artă? Înainte de orice răspuns, merită să vedem ce au de oferit aplicațiile de editare foto pentru mobil.

Un studiu al Institutului Tehnologic din Georgia arată că fotografiile publicate online care sunt îmbunătățite cu ajutorul filtrelor atrag mai multe aprecieri și comentarii decât cele obișnuite. Dacă primele aplicații mobile ofereau doar opțiunea unor setări de imagine prestabilite, care aveau impact asupra unor parametri precum saturația, contrastul sau temperatura de culoare, cele apărute ulterior au dus posibilitatea de a modifica fotografiile deja realizate la un nivel fără precedent.

Oricât ar fi de greu de crezut, devine tot mai ușor să te apropii de performanțele unui pictor, fără să ai vreuna dintre aptitudinile lui. Tot ce trebuie să faci este să descarci una dintre aplicațiile dedicate, în care să încarci, apoi, una dintre imaginile pe care vrei să le transformi. Un pont folositor este acela de a alege o fotografie cu un contrast puternic. Următorul pas este alegerea stilului în care vrei să convertești imaginea. Unele aplicații îți mai permit, în plus, să reglezi nivelul de intensitate al filtrului, înainte de a publica imaginea pe rețelele sociale.

Prisma este aplicația care a popularizat posibilitatea de a aplica mai mult decât un simplu filtru pe fotografiile realizate cu telefonul mobil. Disponibilă atât pentru iOS, cât și pentru Android, această aplicație oferă peste 300 de stiluri artistice în care fotografiile tale pot fi reinterpretate instantaneu. Printre pictorii pe care algoritmul poate să îi simuleze se numără Picasso, Salvador Dali sau chiar Munch. Pe lângă filtre, Prisma oferă și setări de fine tuning, pentru userii de smartphone mai perfecționiști din fire. Alte aplicații similare sunt PicsArt, Brushstroke, Portrait Painter, Waterlogue sau Pikazo.

Nu doar aplicațiile sunt instrumente bune de a face artă din fotografiile realizate cu telefonul mobil. Cele mai noi terminale oferă un mod special de expunere lungă, obținută nu printr-o deschidere amplă a diafragmei, ca la un DSLR, ci prin convertirea în format foto a unui filmuleț de scurtă durată. Cu o sursă de lumină și cu un trepied poți face light painting fără niciun efort. Poziționează-te în fața telefonului, pornește camera video și schițează cu rapiditate în aer orice forme dorești. După doar câteva exerciții, în lumină slabă sau chiar în întuneric, vei obține imagini surprinzătoare sub forma unor figurine luminoase sau chiar cu scurte cuvinte, care par să leviteze.

 

 

Când arta contemporană devine implicit digitală

 

Atunci când impresioniștii francezi au descoperit avantajele nou apărutului tub de vopsea, arta mondială s-a îmbogățit cu un patrimoniu complet de peisaje viu colorate, care se îndepărtau de schițele anoste și de natura moartă desenată până atunci doar în interior. Mai mult decât un dispozitiv care a reușit să facă arta de-a dreptul portabilă.

Astăzi, revoluția tehnologică în artă este mult mai evidentă, iar manifestările culturale mediate de display-uri, de senzori, de mecanisme cinetice și de sisteme audio complexe sunt de-a dreptul spectaculoase și inedite. Instalații de artă publice, precum ceadin Aeroportul Changi din Singapore, surprind trecătorii cu un joc schimbător de forme, al unui ansamblu de piese care creează un spectacol continuu. Sesiunile de videomapping care folosesc proiectoare puternice de lumină colorată și lasere, ca să schimbe pentru o seară aspectul unor clădiri emblematice ale marilor capitale, sunt spectacole fascinante, care atrag de fiecare dată mii de spectatori.

Artele vizuale și sound design-ul se întâlnesc la o graniță trasată între artă și tehnologie care devine tot mai fadă, de fiecare dată când instalațiile de artă contemporană pun stăpânire pe oraș, cu ocazia festivalurilor și evenimentelor artistice. Institutul Ars Electronica din Linz, Austria, este unul dintre epicentrele domeniului numit new media art, un val care scoate la iveală unele dintre cele mai curajoase și mai avangardiste creații de acest gen. Festivalul omonim este animat an de an de artiști sau de colective creative precum LarbitsSisters, OPN Studio, Mathilde Lavenne sau EgorKraft, care aduc în Austria expoziții multimedia interactive, combinând toți stimulii senzoriali folosiți altă dată în mod separat.

Elementul fabulos al acestor exerciții de creativitate nu vine doar din folosirea unei palete largi de forme de expresie artistică, ci și din caracterul efemer al lor, după cum se menționează și într-un studiu. Astfel, tocmai uriașul arsenal tehnologic pus la bătaie pentru realizarea lor limitează posibilitatea păstrării acestor creații, așa cum operele de artă antice sunt adăpostite de cele mai renumite muzee. Lipsa arhivării, în cazul unor lucrări electronice și kinetice remarcabile, văduvește, pe termen lung, patrimoniul artistic digital, dar le transformă din obiecte într-o experiență de moment, cu atât mai prețioasă.

 

 

Cum se descurcă artiștii din era post-umană 

 

Când casa de licitații Christie’s tranzacționează un tablou cu 432.500 de dolari, nu este neapărat o știre. Singurul detaliu care ar putea adăuga un element de noutate informației ar putea fi numele autorului. Dacă este un pictor nu foarte faimos, suma pare suficientă pentru a-i confirma valoarea artistică. Dacă este un autor titrat, prețul tabloului ar putea fi un indicator cu privire la evoluția cotei sale pe piața de gen. Ce se întâmplă, însă, când autorul este… inexistent? Atunci când are loc prima licitație din istorie la care a fost înscrisă o lucrare realizată de inteligența artificială ne dăm seama cât de mult a fost digitalizată arta.

Intitulat ”Edmond de Belamy”, tabloul este realizat pe baza algoritmilor elaborați de colectivul artistic francez Obvious și înfățișează un bărbat, pe un fundal aparent incomplet. Vor fi, oare, artiștii reali înlocuiți de mecanisme complexe, capabile să sintetizeze liniile de cod? Sau poate că artiștii vor fi în continuare umani, dar algoritmii elaborați de ei și introduși în creierul de siliciu semiconductor al inteligenței artificiale, vor căpăta în timp valoarea unei partituri clasice? Indiferent de modul în care vor arăta lucrările de artă în viitor, un lucru este sigur: tehnologia se va împleti mereu cu ideea de creație, dar rolul ei devine mai vizibil ca oricând.

 

De la desenele rupestre la holograme, drumul a fost unul lung și greu de intuit. La fel de dificil ne este să prezicem ce va urma, dar ultimele decenii ne-au arătat că evoluția se poate petrece într-un ritm de-a dreptul nebun.

 

Credit foto: Shutterstock

 

Read next

Placeholder

More Efficient Trainings for Air Traffic Control P...

Tech Week

20 June 2019, 12:55
Placeholder

The Future of Instant Messaging for Organizations ...

Tech Week

18 June 2019, 07:36
Placeholder

Practical Applications for Automatic License Plate...

Tech Week

18 June 2019, 07:35
Placeholder

Microsoft a fost prezent din nou la Bucharest Tech...

Tech Week

29 May 2019, 13:51
Placeholder

Liability of Robots & Algorithms Special Obli...

Tech Week

26 May 2019, 08:52
Placeholder

How Do We Defend Smart Buildings from Hackers?

Tech Week

22 May 2019, 16:08